Să gătești este o artă, iar pentru a o stăpâni cât mai bine ai nevoie de cât mai multe ajutoare în jurul tău. La fel cum pictorii sunt ajutați de ustensilele pe care le folosesc în timp ce pictează, la fel și pasionații de gătit au nevoie de diferite instrumente cu ajutorul cărora pot obține preparate perfect gătite.
Să pui cu precizie cantitatea exactă dintr-un ingredient anume reprezintă un pas important pentru a obține un preparat excelent. Nu mereu poți pune ingredientele după ochi, ci sunt și cazuri în care folosirea unui cântar de bucătărie cât mai precis este esențială.
De aceea, orice pasionat de gătit are nevoie de un cântar de bucătărie cât mai bun, care să îl ajute să ducă la bun sfârșit orice rețetă încearcă. Prin urmare, dată fiind oferta noastră de cântare de bucătărie de cea mai bună calitate, în acest articol ne-am propus să îți prezentăm cele mai importante aspecte pe care trebuie să le urmărești atunci când cumperi un cântar de bucătărie:
Tipul cântarului de bucătărie
La fel precum multe alte aparate, cântarele de bucătărie pot fi de diferite tipuri, așa că acesta ar trebui să reprezinte un prim aspect pe care să îl ai în vedere atunci când faci această achiziție.
Ce tipuri de cântare de bucătărie vei găsi? Ei bine, cântarele de bucătărie pot fi mecanice sau digitale. Cele din urmă prezintă o precizie mult mai înaltă și totodată o rezistență mai mare de-a lungul timpului.
Capacitatea cântarului de bucătărie
Un alt aspect important este legat de capacitatea pe care cântarul de bucătărie dorit o are. Cel mai adesea, capacitatea maximă a unui cântar de bucătărie este de 5 kg, cu tot cu bol. Totuși, trebuie să oferi atenție acestui detaliu și să faci o alegere conform nevoilor tale, pentru a nu risca dezamăgirea provocată de alegerea unui cântar nepotrivit.
Precizia de cântărire
Uneori, chiar și un singur gram în plus sau în minus îți poate distruge preparatul. Acest lucru este valabil mai ales în domeniul cofetăriei. Iar dacă și tu pregătești astfel de rețete care necesită o precizie cât mai înaltă, atunci cu siguranță nu poți cumpăra un cântar de bucătărie oarecare.
Precizia ar trebui să fie cât mai bună, de preferință de 1 gram, însă ai putea avea în vedere și modelele cu o precizie de până la 0.5 grame.
Rezistența cântarului
Te vei obișnui rapid cu noul tău cântar de bucătărie iar dacă se va ridica la nivelul așteptărilor tale, cel mai probabil îți vei dori să îl poți folosi cât mai mult timp. Prin urmare, rezistența cântarului ar trebui să te preocupe.
De aceea ar trebui să alegi un model realizat din materiale cât mai durabile, de o calitate premium, iar mecanismul de funcționare ar trebui să fie la rândul său cât mai rezistent. Astfel, sigur îl vei putea folosi ani buni.
Design și dimensiuni
Fiecare aparat în parte poate influența decorul din bucătărie, iar această influență ar trebui să fie în mod neapărat pozitivă. Așa că nu poți ignora aspectul cântarului de bucătărie și nici dimensiunile sale, mai ales dacă nu ai o bucătărie foarte spațioasă.
Alege în funcție de designul bucătăriei tale precum și de spațiul de care dispui, iar astfel sigur nu vei întâmpina surprize.
Funcții și caracteristici
În final, ar mai trebui doar să subliniem necesitatea de a alege un cântar cu funcția TARE. Aceasta va memora greutatea bolului gol așezat pe cântar, astfel încât atunci când vei pune și ingredientele nu va calcula și greutatea acestuia ci îți va afișa strict greutatea ingredientelor. Este o funcție care te scutește de foarte multe bătăi de cap.
De asemenea, un ecran iluminat te va ajuta atunci când lumina este slabă sau pur și simplu nu dorești să riști să înțelegi greșit greutatea ingredientelor cântărite.
Funcția de oprire automată te va ajuta să economisești energie, iar astfel schimbarea bateriilor va fi necesară mai rar.
Acestea sunt așadar câteva dintre cele mai importante aspecte pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când dorești achiziționarea unui cântar de bucătărie. Iar dacă dorești să cumperi un model care să se ridice la nivelul așteptărilor tale, atunci ar trebui să descoperi oferta pe care Demax ți-a pregătit-o!
Fii primul care lasa un comentariu.