Cum să așezi corect electrocasnicele în bucătărie pentru mai multă eficiență

Bucătăria este încăperea pe care o folosim cel mai des. În această cameră ne petrecem o bună parte din timp, fie gătind, fie bucurându-ne de preparatele delicioase. Uneori, bucătăria devine camera în care ne primim oaspeții la o cafea, sau în care ne adunăm gândurile atunci când avem câteva momente libere.

Drept urmare, este foarte important ca bucătăria să fie perfect funcțională. Iar pentru a putea obține o bucătărie perfect funcțională, trebuie să o amenajezi corect.

Indiferent că tocmai plănuiești cum ar trebui să arate bucătăria ta, ori îți dorești să faci o redecorare pentru a-ți îmbunătăți condițiile din bucătărie, ai ajuns la locul potrivit. Iată cum ar trebui să îți organizezi bucătăria:

Cum să amplasezi corect electrocasnicele mari în bucătăria ta

Înainte de toate, ar trebui să pregătești un plan care să vizeze distribuirea electrocasnicelor din bucătărie. Mai exact, este vorba despre aragaz, frigider și chiuvetă. Acestea ar trebui să nu fie la o distanță foarte mare între ele, întocmai pentru ca activitatea de gătit să fie cât mai organizată.

Vei găsi o mulțime de idei în showroomuri, dar asta nu înseamnă că sunt exemple pe care ar trebui să le urmezi. Iar asta deoarece aici sunt prezentate fără a se ține cont de cele mai importante reguli pentru o bucătărie funcțională. Totuși, sigur vei reuși să îți faci o idee despre modul în care să organizezi mobilierul pentru a beneficia de cât mai multă ergonomie.

Nu există o regulă clară pentru ordonarea electrocasnicelor în bucătărie. Totuși, este important ca plita să nu fie foarte apropiată de plita pentru gătit. Mai mult decât atât, nu ar fi o idee rea să ai următoarea ordine: frigider, blat, chiuvetă, blat de lucru și plită/aragaz. În acest fel, vei putea eficientiza mult activitatea de gătit, având la îndemână toate spațiile de care ai nevoie.

Organizându-ți bucătăria în acest mod, vei putea să îți organizezi foarte eficient lucrurile lângă frigider atunci când vii de la cumpărături. De asemenea, având un blat de lucru între frigider și chiuvetă, vei avea acces facil atât la ingrediente și totodată le vei putea spăla cu ușurință. Apoi, când vei începe gătitul, vei avea nevoie de un spațiu de lucru imediat lângă plită.

În cazul în care ai o bucătărie de mari dimensiuni, nu este o ideea rea să îți amenajezi o insulă la mijloc. Totuși, dacă trebuie să îți amenajezi bucătăria de-a lungul peretelui, există că există o distanță egală între frigider, chiuvetă și plită. Este o regulă prețioasă pe care trebuie să o aplici neapărat.

La fel de important este să așezi mobilierul cât mai la îndemână. De exemplu, sub chiuvetă poți așeza un dulap în care vei pune coșul de gunoi. Dar ai mai putea pune aici mașina de spălat vase. Deasupra chiuvetei poți amplasa un dulap ce va ocupa rolul de picurător.

Sub zonele de lucru, în schimb, va trebui să ai sertare pentru ca toate ustensilele de care ai nevoie să fie la îndemâna ta. Deasupra plitei vei instala numaidecât hota, în timp ce electrocasnicele mici vor fi distribuite pe blatul de lucru, în funcție de spațiul de care dispui.

Cum să profiți de tot spațiul din bucătăria ta

Nu toată lumea are norocul de a se putea bucura de o bucătărie mare. De aceea, va trebui să te adaptezi în funcție de spațiul de care dispui. Prin urmare, uneori ai putea lua în calcul achiziționarea unor electrocasnice mai mici. Un frigider cu o singură ușă reprezintă un bun exemplu în acest sens.

Apoi, va mai trebui să te gândești la mâncărurile pe care obișnuiești să le gătești. Dacă nu folosești prea mult plita, atunci probabil că va trebui să ai blenderul și mixerul aproape. Apoi, dacă ești vegan, nu-ți poate lipsi oala sub presiune și nici aparatele de gătit cu aburi. În schimb, dacă iubești carnea, va trebui să ai un aragaz performant dar și un grill electric.

Înainte de a distribui electrocasnicele prin bucătărie, gândește-te cât de des le folosești. Altfel spus, nu îți ocupa spațiul util cu electrocasnice pe care nu ai de gând să le folosești prea des. Iar asta deoarece vei aglomera bucătăria iar astfel îți va fi dificil să îți desfășori activitatea.

Totodată, nu ar fi o idee rea să cumperi electrocasnice performante și mai ales de o bună calitate. În acest vel nu va trebui să le schimbi prea des, deci vei putea păstra ordinea dorită în bucătărie.

Cum așezi electrocasnicele într-o bucătărie mică

Chiar dacă ai o bucătărie mică, o poți amenaja în așa fel încât să o faci cât mai funcțională. Înainte de toate, ar trebui să alegi electrocasnicele incorporabile, deoarece acestea îți oferă mai mult spațiu liber.

Apoi, va trebui să decizi modul în care așezi mobilierul de bucătărie. Poți alege să le montezi pe un singur perete, în formă de U, în formă de L sau chiar pe ambele laturi. Apoi, nu uita că hota ar trebui să fie în apropierea peretelui exterior, pentru a-i putea asigura evacuarea.

De asemenea, frigiderul ar trebui să fie departe de geam și de orice sursă de căldură.

Gândește-te de la bun început că va trebui să depozitezi electrocasnicele mici în locuri accesibile. Drept urmare, asigură-te că ai astfel de locuri în bucătăria ta.

Nu uita că trebuie să îți asiguri spațiul pentru gătit și mai ales pentru servit masa. Chiar dacă ai o bucătărie mică, ar trebui să lași suficient spațiu între electrocasnice, exact cum ți-am recomandat mai sus.

Cum să așezi electrocasnicele într-o bucătărie mare

Poate că ești o persoană mult mai norocoasă, iar spațiul nu îți lipsește din bucătărie. În acest caz, te vei putea bucura de foarte multă libertate în ceea ce privește amenajarea bucătăriei. Poți alege să îți amenajezi o insulă și se va dovedi foarte practică.

De asemenea, îți poți amenaja un blat generos, pentru a avea loc pentru toate ingredientele. În plus, poți lăsa electrocasnicele mici la vedere. Cântarul de bucătărie este un bun exemplu.

Înainte de toate, începe cu elementul central: plita. Apoi, în funcție de locația acesteia, vei putea așeza restul electrocasnicelor și a mobilierului de bucătărie.

Lângă plită ar trebui să ai la îndemână toate ustensilele pe care le folosești, în mod normal, atunci când gătești. Îți poți amenaja chiar un sertar doar pentru condimente. Sigur te va încânta posibilitatea de a le avea mereu la îndemână.

Ce electrocasnice nu ar trebui să-ți lipsească din bucătărie

În final, să vorbim puțin despre electrocasnicele ce nu ar trebui să îți lipsească din bucătărie. Ei bine, am făcut noi listă pentru tine. Iată care sunt aparatele pe care ar trebui să le ai neapărat în bucătăria ta:

  • aragaz sau plită și cuptor incorporabil;
  • mașină de spălat vase;
  • frigider sau combină frigorifică;
  • hotă;
  • electrocasnice mici precum sandwich maker, cântar de bucătărie, robot de bucătărie, blender, storcător de fructe, grill precum și un aparat pentru cafea.

În funcție de propriile obiceiuri și nevoi, poți adăuga sau renunța la anumite electrocasnice de pe lista noastră. Important este să știi că le găsești în oferta magazinului nostru la prețuri foarte bune, așa că ar trebui să le ai în vedere.

Fii primul care lasa un comentariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*